Suntem omizi și vom deveni fluturi, iată întreaga noastră poveste, tot sensul nostru în lume, într-o singură imagine providențială, pe care-o poate înțelege oricine, cu mintea, cu inima sau cu labirintul său visceral. Suntem ființe cu metamorfoză, deja construite pentru mântuire. Știm că mâine soarele va răsări, și asta-nseamnă că ni s-au deschis deja, înmugurite timid, organele de simț pentru viitor, căci altfel cum am îndrazni să credem asta? Când frunza migdalului se fragezește, înțelegem că primăvara-i aproape. Când vedem un nor la apus, ne spunem „Mâine va ploua”. Sunt primele mărci ale naturii noastre vizionare. Vom fi întregi doar când vom vedea viitorul la fel de limpede ca trecutul şi când, vom înţelege că ele sunt una, când, în fiecare clipă, ne vom înălţa deasupra realităţii fâlfâind maiestuos din cele două aripi, la fel de pline de nervuri şi imagini aprinse: trecutul şi viitorul. Atunci vom fi ceea ce am fost întotdeauna, Vestitori, Văzători şi Martori ai minunii ce nu se arată în lume, ai miracolului, doar, că lumea există... Atunci vom ţine-ntre degete universul nostru inflaţionar ca pe-un clopoţel auriu, al cărui sunet dulce îl vom sorbi uneori, cu nesfârşită nostalgie: cling!